Simona BarlaboiIubite, nespus de obosită sunt
Să-ți mai aprind apusul!
În alb se-ncalță cu avânt
Într-o basma amurgul.
Și cai se văd de pe câmpii
Ce-n îmbrățișări aleargă,
Smulgându-mi anii tot mai vii
Pe-un simț ce tot se vaită.
De dor durându-mi tu alintul
Ca din Uranus să-mi dai gheață
Și să-mi croiesc din nou veșmântul
Cu flori culese din verdeață.
În păr să-mi prind un licurici
Să-mi împletești tu coada,
Din cer îmi plouă cu sclipici
Un curcubeu pictând parada.
