George Vigdorovits 
Garsoniera mea existențială
se află pe strada care nu duce nicăieri
în ternul oraș al nimănui
în țara de dincolo de speranțe.
Garsoniera mea nu e proprietate
nici măcar închiriată,
domiciliul meu e doar o iluzie a apartenenței
un miraj trecător și evanescent
al punctului fix și stabil din univers
Garsoniera mea e la un etaj relativ
în raport cu realitatea de la bază
câteodată se află între norii rozi ai creației,
alteori prăbușită și dezmembrată în molozul fetid
al vreunui cutremur al ființării.
Garsoniera mea e mobilată
cu mobila invizibilă a himerelor
și decorată cu tablourile esență
ale viselor alb-negre.
Garsoniera mea nu are bucătărie
pentru că eu mă alimentez
doar cu hrana rece a amintirilor
puse la pachet de femeile second hand
din trecutul meu cu înlocuitori.
Garsoniera mea are un mic balcon
cu gratii și bineînțeles fără flori
unde am dreptul absolut să mă arunc în gol,
ori acela de a reveni la mediocritatea tâmpă
a destinului îngrămădit între betoanele cenușii ale vieții.
Garsoniera mea nu are geamuri
numai ecrane HD de proiecție ale realității virtuale
montate în studiourile secrete
ale marilor regizori anonimi ai globalizării.
Garsoniera mea nu are sonerie
căci demonii și spiritele intră prin pereți
și oricum nu mă vizitează nimeni
doar raza ultimă a luminii dintâi.
