Constanța Popescu Suflete mic, vrei să fii un înger…
Închide ușa, prea mult zgomot,
bucuriile s-au uscat sub pași,
albul nu e alb,
vedem ce ni se spune,
ochii obosiți,
nu mai contrazic,
cireșul nu știe să ne mai bucure,
iarba a uitat să ne mai fie verde,
nu ne mai auzim,
liniștea a fost împușcată.
Trenuri lungi, cu regrete înghesuite
ocupă gările iubirii
și ele în curând amintiri,
totul, o nebună mirare, când
