Corina Dimitriu
Florile de tei
își plâng
petalele de dor,
lacrimi
ce sărută
poteca noruită
dintre sufletele noastre.
Până mai ieri
împărțeam raze de lună
și stele;
fluturii ne colorau aripi
să putem zbura,
gândurile amețite de parfum,
cântau,
iar poezia era
mângâiere.
Cerul ne era senin,
mainile
purtau inele
din fire de nu-mă-uita,
iar sufletele
urcau
scarițe sute din aripi de licurici…
să atingă răsăritul.
Poateca, odată,
cand noi
vom fi ingeri,
ochii de stea
ai florilor de tei
vor scotoci
prin inaltul, albastul cerului,
căutând fărâme
cu parfum de dragoste
din povestea scrisă
cu litere din lacrimi,
iar roua gândurilor,
va desena,
cu raze line
din soare,
un suras
și o regăsire.
Sursa foto: sansanews.ro
