Celula existențială constituită din casă, mașină, birou, supermarket nu reprezintă perimetrul marilor aventuri spirituale, nici măcar materiale. Cantonarea în zona de confort cotidiană, în rutina molcomă a obișnuințelor și activităților uzuale ne nivelează, ne rinocerizează, ne tâmpește și ne compactează în mod aproape ireversibil și colectiv, într-o masă amorfă și uniformă. Devenim astfel, doar un id, un bit în diverse statistici, un cod de bare consumatorist, un număr insignifiant de asigurare socială, un buletin de vot, o adresă în evidența populației, un iban de cont bancar, o carte de credit cu seria, numărul, uneori un nume cu roșu în cartoteca cazierului judiciar. Ne este permisă o zona virtuală de confort minim, în care trăim cu iluzia libertății, prosperității relative și a siguranței zilei de mâine. Oricând însă poate veni Big Brother ori vreun satrap regional sau salvator național și cu o singură apăsare pe butonul Erase al claviaturii, să pună capăt existenței noastre iluzorii.
***
Nu știm să trăim plenar fervoarea și bucuria simplă a fiecărei clipe. Mereu suntem preocupați de planuri de viitor, cei mai infatuați dintre noi pregătim strategii și campanii „mărețe” de depășire a propriei condiții sociale, politice sau financiare, cei mai modești dintre noi ne pregătim de mici trânte cu vecinii, cu dușmanii trecători, de minuscule tertipuri bănești orientate împotriva rudelor sau prietenilor, de flatarea sau fentarea șefilor ierarhici, de aplicarea de tactici noi în modestele noastre drame de alcov. Mereu facem promisiuni grandilocvente pentru viitor de renunțare la alcool, fumat, droguri, de începere de diete și viață sportivă, de participare intensă la viața școlară a copiilor, de plecare în concedii cât mai exotice, de achiziționare de noi bunuri de uz casnic, de gadget uri digitale și cei mai ambițioși dintre noi, la cumpărarea unei locuințe mai mari într-un parc rezidențial exclusiv sau a unei mașini de lux sau sport de vârf, cu dotări de ultima oră. Aproape întotdeauna ne cramponăm de un viitor incert, haotic, greu previzibil în care doar Divinitatea va pune punctul pe i asupra destinului nostru individual. În mod simetric, mulți dintre noi trăiesc în trecut, caută febril prin toate cotloanele lui, se bat cu personajele și persoanele demult trecute la cele veșnice, respectiv se zbat într-o realitate vetustă, într-un context și peisaj ce au existat doar odinioară. Mereu suspendați între trecut și viitor, oscilăm perpetuu excentric la realitatea curentă, într-o lume fantomatică de himere și vise neîmplinite sau irealizabile. Trecem necontenit ca vodă prin lobodă pe lângă însăși esența vieții – savurarea desăvârșită a unicității momentului, a perfecțiunii efemerului.
***
Din nefericire Cristos n-a mântuit întru totul lumea, doar a făcut-o mai bună, mai deschisă spre semeni și mai iubitoare. În multe locuri din lume, realitatea cenușie, apăsătoare și tristă este dominantă. Oamenii încearcă să se salveze individual, egoist, egocentric, unul în detrimentul altuia, forțând mai mult porțile plăcerilor ieftine, ale aparențelor, decât cele ale paradisului. Plăcerile trupești imediate și exagerata bunăstare materială reprezintă „scopurile înalte” aproape exclusive ale societății contemporane. Până și mesajul cristic al iubirii aproapelui a rămas undeva în umbra istoriei, un îndemn evanghelic uzat. Oamenii sunt mai degrabă dispuși să se anihileze și să se lichideze reciproc, decât să se tolereze și să se respecte reciproc, necum să se iubească unul pe altul. Cristos a transgresat primatul iudaic al legii și poruncilor vechiului testament în iubirea și pietatea creștină a noului testament. Primatul iubirii în toate activitățile umane a fost un mesaj profetic, cu incidență clară în masele simple de credincioși. Mesajul cristic al dragostei fără condiții este mai actual și mai depărtat de realitatea cotidiană decât oricând. Deocamdată primează legea talionului din vechiul testament: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Pietatea, smerenia, evlavia autentică, izvorâte din adâncul sufletului sunt aproape pe cale de dispariție, credincioșii rămași păstrând mai mult ritul, tradițiile și poza socială, adică o credință de fațadă, virtuală, fără profunzimi și intensitate. Până și câteva „curente novatoare” ale creștinismului contemporan au devenit un show bisericesc, un happening de masă, un eveniment monden.