Plouă cu pene…
Pescăruşii se-aruncă în mare…
Valuri de sare
şterg ţărmul din hărţi
şi poiene…
Ninge cu ochi…
Căprioare aleargă prin tei…
Frunze şi chei
închid caii albi
în basme cu zmei…
Trece şi viaţa…
Miri şi mirese zboară în lună…
Nunta din codru
umbrele-adună…
Pocal cu minciuni –
halucinantă, nebună furtună…
Ochii din cuvinte, 2014
Foto: Andi Spot