Furnica și țânțarul

Gârbovit melcul cară
Zilnic, iară și iară,
Furnici, țânțari de-o
Întâmplătoare măsură.
Melcul nu foarte instruit,
S-a și pus pe bârfit
C-un țânțar și el călător,
Nu o dată băut binișor.

Pe drum, iaca-i iese
Melcului țâfnos în cale
O furnică destul de bătrână,
Ce căra săraca-n mână
Trei traiste pline ochi –
Să nu-i fie de deochi;
A muncit vreo zile trei
În piață să facă niște lei.
La semnu-i disperat s-o ia
Melcul cu multă îngâmfare
Opri… așa cam în depărtare.
Ș-alergă bătrâna furnicuță
Mult adusă de spinare
De munca grea, istovitoare.
-Maică, ai s-ajungi bătrân
Așa ca mine.
Uite era să-mi dau suflul.
-Pe mine nu mă interesează.
Oprirea e doar în stație.

Plăti bătrâna-ntreg biletul
Și dorind să ia un loc
Observă că scaunele-s ocupate.
Un țânțar ce mereu uită
Bilet să plătească
Nu se sinchisi defel
Că furnica după vârstă
Ar putea să-i fie mamă.
De pe-un scaun apropiat
O altă furnică zise:
-Ia loc ici, lângă a mea mamă!

Uitară toți incidentul.
Când, ce să vezi, țânțarul
Coborî, dar nu într-o stație,
Ci , fiind cumătru
Cu țâfnosul melc,
Opri la hanul ieșit în drum:
Îi ardea gâtul de-o țigară și-o cafea.

-Domnule melc, nu vă fie cu supărare,
Cum de-ați oprit așa la-ntâmplare?
Pentru cea furnică bătrână
N-ați oprit, ați făcut doar gură mare,
I-atrase atenția o furnică
Ce loc pe scaun n-avea.

-Iaca așa am eu chef,
Țânțarul nu mi-i doar cumătru,
Mai e și mare șef.
Și de s-o-ntâmpla în cale
Vreun coleg de-al lui să-mi iasă,
Pe cuvânt, nici că mă tem,
Căci el pentru mine pune cuvânt,
Ca unui cumătru ce-i sunt.

De ne-am fi născut toți țânțari,
Doar cu gura gospodari,
Banii ar colcăi prin portofele,
Zi de zi, de n-am plăti defel,
Nici bilet, nici cafeluță,
Jignind orice furnicuță.

Sursa foto: revistacititordeproza.files.wordpress.com