Fragilitatea într-o lume flămândă

Suntem globuri de sticlă în buzunarul timpului
suflete plutind în baloane de săpun
piese de șah sacrificate ca-ntr-un joc
idei atârnate pe corzile curcubeului
răni sângerânde printre fiare flămânde.

Când vulnerabilitatea devine stigmat
scaunele dispar
locul este înghițit de umbre.
Rămâne doar zborul lent al aerului
care refuză să mai pătrundă în piept.

Fragilitatea e un fulg de lumină
sub greutatea lumii
care n-a învățat să danseze
ci doar să ucidă.
Ne-am născut cu dorința de a ucide
moștenire ancestrală gravată în ADN.
Fiecare bătaie de inimă tresare la mirosul sângelui
iar instinctul ne arată că violența ne definește.
La fiare legea e clară: ucizi sau mori.
La noi chemarea întunecată nu are rațiune:
între gest și alegere rămâne taina ce ne definește
iar setea sângelui ne urcă pe treptele degradării.

Am fost modelați din fragilitate
să ne destrămăm cu ușurință
sau să simțim vibrația ascunsă a fiecărei ființe?
Privesc gesturile
indiferența ce le înconjoară
forma cuvintelor ce se frâng
felul în care ating ecourile sfărâmate ale cioburilor.
Brutalitatea mă sfâșie
hienele poartă aripi de înger
iar mimetismul a devenit arma veacului.

Îngrijorarea mea nu e slăbiciune
este conștiința că delicatețea vieții
rămâne darul ce se ridică împotriva urii
a orgoliului și a uitării.
Fragilitatea nu e slăbiciune
ci semnul delicat al divinului din noi.
E lumina care dansează în pantofi roșii
într-o lume care nu știe să prețuiască
efemeritatea.