Constanța Popescu 
Dacă ai putea să rotunjești
colțurile,
să nu mi se mai așeze visele în unghiuri
drepte…
ai aprecia curburile candide,
blândele priveliști, povestite.
Le cumperi dese ori cu zilele
și nopțile răvășite,
împachetate, dureri tăinuite.
Nu mai poți pune ață pe ghem!
În grădina cu griji
și cu toate verbele verzi,
se strigă catalogul.
Ca pentru ultima oară, aștept
aplauzele,
îmbrac de sărbătoare, umilele-mi cuvinte,
te mint, așteptând înserarea…
și ea o minciună a zilei…
