Doina Bezea 
Va sufla din nou lumina
mișcând șoldu-i de mătase
născând fruntea de verbină
prin pustiuri de vers roase.
Zace cântul înserării
peste gânduri de răchită,
molii gustă sarea cărnii
din povestea necitită.
Clopotarul trage vântul
dintre cărțile de ceară
crengi de praf își lasă gândul
toamnei care mușcă-n seară.
În pereți reci de uitare
seara naște lună nouă
făcând timpului cărare
printre foile de rouă.
Clipa-i tremur, frunza-i moartă
tac citirile pe ram,
doar poeții vorba-n șoaptă
și-o ascund de după-un geam.
Sursa foto: prietena-japoneza.blogspot.com
