Emanuela Bușoi 
Iubire vagă vagabondă. Nu mai simt parfumul pielii tale.
Odinioară atât de fine. S-au înnegurat ochii tăi.
Unde e lumina din florile de iris? Nu mă mai bucură azi
Parfumul tău de bergamotă şi flori de liliac sălbatic.
Trupul tău nu mai dansează arabescuri în nopţi cu lună.
Vocea ta nu mai răzbate în atomii secreţi ai sufletului meu.
Eşti atât de departe. Atât de străină. Femeie.
//
Femme
Amour vague vagabond. Je ne sens plus le parfum de ta peau.
Naguère si fine. Ils se sont noircis tes yeux.
Où est la lumière des fleurs d’iris? Il ne me dit plus rien aujourd’hui
Ton parfum de bergamote et de lilas sauvage.
Ton corps ne danse plus d’arabesques sous le clair de lune.
Ta voix ne perce plus les atomes secrets de mon âme.
Tu es tellement loin. Tellement étrangère. Femme.
