Femeia

Ca pe o ultimă fibră a existenței

Și-o nevoie obscură de adevăr,

Ca pe un ultim simț amorțit,

O dorință inertă de absolut,

În viață, ai întâlnit…

Femeia.

Sărut eternizat al voluptăților parfumate,

O ultimă învăluire a cărnii

Ce-ți transcede ființa,

Infern și Paradis pierdut,

Ți-a cuprins gândul în așternut…

Femeia.

Îți străpunge și-ți îmbată orgolii,

Îți redeșteaptă simțuri,

Nostalgii, melancolii.

Și gândurile-ți închistate-n fantezii…

Femeia.

Îți macină fiece margine a firii nestingherite,

Îți ofilește orice regret și-ți tremură în vene…

Până la ultima suflare, pâna la ultima strigare

E absolutul ce nu cunoaște așteptare –

Femeia.

Smulge-ți orgoliul frenetic,

Ce sângerează în inima ta,

Ca un ultim Paradis pierdut,

Iubești ca pe-o ultimă închipuire

A vieții puerile…

Femeia.

Stors de amor,

Îngerii par că mor…

Și când ai vrea tacit s-o săruți,

O sete apocaliptică de amor…

Femeia.

Un paradis pierdut în carne-ți,

Lacrima pământului muritor,

Voluptatea scrisă-i pe trupul seducător,

Un infinit predestinat pentru bărbat,

O pasiune cu gust efemerizat,

În mintea bărbatului s-a ermetizat…

Femeia!

Sursa foto: viataoperadearta.files.wordpress.com