Fără anestezie

Dinţate acoperişuri ţintesc prăzile celeste,
loc pentru palat de cleştar nu mai este,

hornuri ultrapolemice sfâşie sere de raiuri în tieffel,
lâncede adunări admiră rozaliu Arnold Ziffel…

În sălaşuri pardosite, noaptea-şi zornăie lanţ-talanţii
şi enzime însărcinate sar s-adune-n sipet mărgărinţii,

hiene amuşină — ferecate-n ferigi — idei princiare,
doar-doar le vor sădi vreo nesperată nestemată-n tropare,

gândul saşiu şi sordid se ia la nesătulă trântă
cu ursoaica îndelung întrupată din osârdă…

Mi-e teamă că mă înstrăinez de cerul gurii,
că-mi pierd vrăbiile şi grădiştea măsurii,

mi-e teamă că — fără anestezie — voi deveni ateu
şi voi umbla la licitaţii de flori de mină, teleleu…

În inima de lemn a lumii, simţi-m-aş gulerat piţigoi,
senin portaltoi, fără pană de endemic noroi!

Lună — răsfăţată ceaţă —, ia-mă-n tolba ta de gheaţă,
să citesc albe egloge de pe şerpuita-ţi faţă,

pe tipsii de rugăciune, ’nalţă-mă antet genunii,
să descânt funinginea-ncrustată în sprânceana lumii!