sunt călător al unui mâine gol,
cu pumnii plini de panglici colorate;
sunt trecător prin amintiri,
prin naufragii şi singurătate;
sunt adiere-n pânze prin prezent,
alunecând, plutind către o zare
şi-aştept, cu vise-nlănţuite în cuvinte,
dinspre un ţărm intermitenta ta chemare.