Constanța PopescuConstanța Popescu
27.12.2019

Evaluări

Sunt combinația tăcerii

cu așteptarea la limita

renunțării la minuni.

Explorator cu pașii mici în rampă,

copil deculț al sorții,

când mă feresc de pietre și noroi,

ascult, mă smeresc și cuget:

cu care măsură mi-au fost date

bunele și relele?

Care balanță cu talerul rupt,

mai poate răsfoi anotimpurile,

cântărind aripa care a uitat zborul?

Tema vieții e un cuvânt inventat de poeți,

râvnit mereu de toți…

fericirea e bucuria cu fața la fereasta,

spre primăvara care nu închide cercul,

dar îmi aduce în taină,

visul tinereții, atât de aproape de cer…