Eu am văzut cum începe iarna

eu am văzut cum începe iarna – într-o după-amiază
demult, când a început deodată să ningă,
şi lumina, foarte decolorată, se coboară să atingă
marginile gestului meu uimit. simţeam cum mi se aşază

un cerc de mare singurătate în suflet. de aici –
ştiam – aveau să-mi înceapă, cu urmele prin zăpadă, drumurile mele spre înţelegere, spre tăgadă.
căci iarna e vremea îngheţată în negare, când nici

o cristală a vorbelor nu mai clipeşte în afară.
răsfrângerile toate sunt îngheţate. eu ştiu
cum îşi începe iarna dansul ei străveziu

– un dans în răsturnata apă, şi amară,
a vremii pe care n-o mai credeam adevărată.
de asta eu râd când ninge – dansul ei iar mi se arată.

Mircea Ivănescu, „Dans de iarnă”