Ești vis…?

… – Nu ţi-am spus decât că te iubesc, că mă plouă cu tine amurgul, iar tu vii uneori şi pleci. Şi uneori pleci prea devreme.
– Plec, dar mă şi întorc, mă întorc pentru că îmi eşti datoare. Îmi eşti datoare cu focurile aprinse în taina de sub lună, cu paşii din nopţi, cu tăcerile care aproape ne-au devenit surori.
– Eu, datoare?
– Da, tu, cu strigătul tălpilor, cu timpul care plângem pe cadranul ceasului când vrea să ne spună târziul, cu lumina care se străduieşte să îmi ghicească frământarea şi cu iubirea. Da, îmi eşti datoare cu o iubire, una singură, aceea care îmi cuprinde distanţele şi îmi mistuie dorul.
– Şi cu ce îţi mai sunt datoare? Haide, să lămurim tot !
– Îmi eşti datoare cu un dor de tine pe care îl am încă înainte de a mă naşte, cu aerul gros care îmi venea prin artere odată cu gura de lapte de la sânul mamei şi cu liniştea vieţii.
– Şi tu îmi eşti dator.
– Eu?
– Tu, tu eşti acela care mi-ai desprins cuvântul de cărările fără timp, ca să te iubesc precum îţi iubesc secundele privirea, să îţi fiu frunziş verde, margine de carte sau rândul care îşi plânge ispita ascunzându-se în pagini, fără pricină.
– M-ai smuls şi m-ai făcut mâna care îţi mângâie genunchii, taina vieţii, sau dorul care nu se mai termină, îmbrăţişarea de trup în ora sfântă a nopţii, adâncul lumii în mijlocul iernii. Îmi eşti datoare în această clipă să mă iubeşti în mugurul crescut, în sărutul de la porţi sau în iarba din zidul zidit din lut. Iubeşte-mă, fii lumina chipului meu, fii mâinile mele şi priveşte-mi gura.
– Nu, nu mi-o săruta, doar priveşte-o şi ascultă-i ruga în care jertfesc un timp. Jertfesc chiar şi pământul rostindu-ţi iubirea cu care te voi iubi veşnicindu-te cu tandreţe, lăsând depănarea sorţii să împlinească ce simt azi.
– Priveşte, iubito, mâinile încă mai au pe ele roşeaţa obrajilor tăi şi par o pajişte care ne uneşte în răscruci şi în ploi care-s nebune. Le vezi, mai au conturul fiinţei tale şi îndemnul albastru care ne-a dăruit clipa în care te-am respirat după un secol de aşteptare.
– Închide doar ochii şi iubeşte-mă !
– Asta fac tot timpul .
– Închide doar ochii şi iubeşte-mă cu mirare şi sfială, iubeşte-mi buzele care mai alunecă în arşiţa care m-a stăpânit ca apoi, să mă ancoreze în acea pasiune mocnită.
– Dar în ciuda ridicării nopţii, tu nu ai secat în mine, mi-ai rămas sărut nesfârşit pe buze. Doar degetul tău mi le-au atins când tu m-ai întrebat: „Eşti vis”? Şi dacă aş fi fost, aş fi împlinirea iubirii noastre, aş fi respiraţia ta, flacăra care ne-a ucis raţiunea şi ne-a găzduit destăinuirea sufletelor.

Sursa foto: pinterest.com