Florica Patan 
Eu vin să vă astâmpăr, sunt din fântână apa
de limpede izvor aud rostindu-ți setea
în cupe de argint dorind a mă-ntrupa
cu formă de cristal, îți unduiam eu lumea.
Visez să am un corp și el să fie viu,
în formă de alună, ba și mai mult, de stea
ori de argint brățări, cum alte nu-s, mai știu –
din sitele de nori cădeam… ca o mărgea.
Am dimensiunea simplă în care tu mă pui,
am toată energia și-ți dau vitalitatea
de care ai nevoie și te apropii, spui
cu respirări de-o clipă: „eu simt infinitatea!”
Mă-nduioșezi prin padini, în plus, eu îți ofer
formula cea mai simplă, deși complexă–ți par
eu văd că viața-i fum, dureri să șterg prefer
și-n ploi de toamnă reci cu mantie-ți apar.
În geometrii de gheață, de vrei, eu știu să tac
las lumea să m-admire când tu mă pui în cupe
și de-mi vorbești pe plac, în floare mă prefac,
cristal de flori de gheață, eram și-n Guadalupe.
