Era Mai frumos atunci…

Era Mai frumos atunci
când am făcut cunoştinţă
cu viaţa,
florile au îndrăznit
să mă privească în ochi
şi mi-au zis:
– Trăieşte!

Soarele încă Mai zâmbea,
iar eu plângeam împreună
cu ploaia de clipe.
Eram Mai aproape de cer,
ştiam să culeg îngeri
din pomul infinitului
şi pe braţul stelelor
îmi lăsam semnătura.
De atunci, plătesc tribut vieţii
Mai c-o lacrimă, Mai c-un dor…
de a fi aproape de mine.
Amân mereu începutul,
iar timpul îmi amână primăvara
până voi învăţa să fac echitaţie
cu visul.
În plânsul lumii,
aud herghelii de lotuşi,
sub copite ascund
un gram de fericire.
Aştept cuvintele
când se dă ora exactă
în iubire,
nu le strivesc veşnicia
să-mi bată în piept
tainele lumii.

Sursa foto: femeia.ro