Radu Matei TodoranEl adormise pe briliantele plajei
ea încă suspina în încăperea enormă
visele lor se întâlneau sus
în grinda cerului
undeva lângă nourii albi
și se-ntorceau alunecând
peste ei
ca niște imponderabile așternuturi
trepidau trupurile lor albite de floarea tăcerii
și glasurile lor stinse se regăseau
în mare ca niște meduze triste
dansând parcă într-o ploaie de lacrimi
se depărtau
se înecau în iubire
În încăperea Ei pendula a împietrit în perete
pe plaja Lui clepsidra își ucidea clipele
sugrumându-le.
