Mioara Anastasiu 
S-a întâmplat pe unsprezece august
Una mie nouă sute nouă zeci și nouă,
Pe la ora două, după prânz…
Oamenii priveau cerul
Și toți păreau atât de ciudați
În lumina aceea nefirească de asfințit.
Ieșiseră la porți, cu ochelarii ăia de carton între dește
Gata să și-i pună la ochi ca să nu-i radieze feromenul
Care avea să treacă ca un nor peste cotețele lor cu animale,
Peste grajduri și peste grădini,
Și să se scurgă la vale necazu’ ăsta
Și peste alte țări, nu numai peste România,
Ca să vază toți cum e fără soare
Și fără credință în Dumnezeu, la o adică…
Deodată, când toți și-au pus ochelarii ăia pe nas
Ca la o comandă, după ce Marin le arătă ceasu’
Bătând cu deștu’ arătător în el, pe muteasca,
Apăru hodorogind de pe pod o căruță,
Și când ajunse în dreptul lui Marin Feraru
Ăl din căruță îi strigă cât îl ținea gura: ” Bol-șe-vi-cu-lee! Aha!”
Apoi, trei case mai sus, din goana calului,
Îi strigă și lui Rik, sasul: ”Hi-cle-ris-tu-lee! Aha!”
Și a dispărut pe hodiță în sus, învăluit într-un nor de praf,
Și de umbra eclipsei care trecuse…
”No mă, că o vint ăsta și ne-a distrus atenția!”
”Ce-a strigat mă, nebunu’, ce urla din gură?”
Garofița s-a întors cu spatele, ca și cum ar fi dat să plece,
Ca să nu-i vadă ceilalți fața batjocoritoare și explică:
”I-a zis lu’nea Main Feraru bolșevic, dă pă când lucra la fermă
Și era turnător, nu-i așa nea Marine?”
”Du-te Garoafă d-aici, să nu arunc cu sapa după tine!”
Se înfurie Marin Feraru și se făcu roșu, ca sfecla roșie.
”Și, continuă Garofița repede, ca să nu piardă momentul dezvăluirii,
Lui nea Rik i-a zis hiclerist, nu-ș de ce,
Chiar așa, de ce ți-a zis hiclerist, ce înseamnă?”
Rik n-a catadicsit să răspundă la întrebare.
Stătea în poartă, mătăhălos cum era,
Și privind în urma căruței spuse ca pentru sine:
”No, bine mă că m-ai făcut hiclerist, ca să știu…”
Morghit, unguroaica, nevasta lui Rik
Strecura laptele dintr-un vas într-altul, printr-un tifon.
”Cum o mai duci cu sănătatea tanti Morghit?”am întrebat-o.
”Rău, doamna Miora, rău, dar trebuie să fac treabă;
Uite, vezi cât îs de umflată?
Dacă apăs pe buric iasă puroi.
Am fost la doctor, dar…”și făcu un gest a lehamite din mână.
Rik, în capul trepților strigă către unu’ de pe drum:
”Măă, ia ascultă! Hai încoace să vorbim ceva,
Hai mă zise el cumsecade, coborând scările,
Hai că-ți dau de lucru, vii cu mine mâine la sapă,
Dar îți dau de-acuma, niște slană și niște palincă
Și-apoi mâine îți dau și bani, ce zici?”
Morghit lăsă vasul cu lapte deoparte
Și se duse să vadă pe cine tocmește bărbată-su la muncă.
Rik deschisese poarta și vorbea ademenitor
Cum nu-i prea era lui felul,
De parcă chema găina la tăiere…
Omul acela rămăsese țintuit locului, ca prostu’,
Că nu era obișnuit să fie luat cu frumosul.
”Hai mă, hai, intră să vorbim,
Că uite, iasă cloșca cu puii pă lângă mine pă poartă.”
Ăla se înmuiase, dădea să vină…
”Iooooi! Nu intra mă nebunule, strigă Morghit,
Că dacă pune mâna pe tine te omoară!”
Nebunu’ se trase speriat înapoi, mai mai să cadă,
Apoi o rupse la fugă strigând: ”Al dracu’ hiclerist ce ești!”
”Ei lasă, strigă Rik în urma nebunului,
Te învăț io minte, te prinz io odată și odată,
Iote bâta, aici o țin, lângă poartă,
Nu mă faci tu pă mine să-mi cumpăr ochelari degeaba,
Să pierd iclipsa din cauza ta,
Ți-arată el ție hicleristu’!”
Eclipse
Traducere în l. Engleză CRISTIAN SĂILEANU
It happened on the eleventh of August
Nineteen ninety-nine
Around two o’clock in the afternoon…
The six-pack Joes were gawking at the sky
And they all to the one looked outwordly
Bathed in that eerie dusk light.
They’d all come out at the gate holding,
Those cardboard glasses between their fingers
Ready to put them on against the radiation,
That the pheromenon might cause them
That would pass like a cloud over their chicken coops,
Over their sheds and gardens,
Would flow downhill like the mess it was
Float over to other countries, not just Romania,
For all to see what it’s like to live without the sun
Which is to say, after all, without faith in God…
And just like that, when they had all put those glasses on
All of them like one, after Marin had pointed the watch to them
Tapping deaf-mute style with his fore finger onto the dial,
A cart popped up out of nowhere, rattling on the bridge
And when it had drawn level with Marin Feraru
The man in the cart yelled at the top of his voice: “Bol-she-vic! Aha!”
Then three houses down, without stopping the gallop of the horses,
He yelled at Rik, the Saxon: “Hic-le-rist! Aha!”
After which he vanished down the street, wrapped into a cloud of dust
And the shadow of the eclipse they’d just missed…
“Darn it, this guy had to come by and destroy our attention!”
“What did this crazy guy shout, what did he howl?”
Carnation turned her back on them as if she was about to leave,
So that the others could not see the sneer of her face, and explained:
“He called Marin Feraru a Bolshevik. ‘Cause when he usta work on the farm
He usta rat on people.
Say it ain’t so, Marin?”
“Get the heck outta here, Carnation,
Or I swear I’ll hit ya over your stoopid head with this spade!”
Said Marin Feraru getting hot under the collar and beet red in the face.
“He also called Rik a hiclerist,” Carnation said quickly to get a word in edgeways “
But I got no idea why.
By the way, why did he call you a hiclerist? What’s that?”
Rik didn’t even bother to answer.
He was just standing at the gate, a big chunk of a man and ,
Following the cart with his eyes, he said, as if to himself:
“Hiclersit, eh? It’s good to finally know what I am…”
Morghit, Rik’s Hungarian wife,
Was sifting milk from one bowl into another through a stretch of gauze.
“How’s your health, Aunt Morghit?” I asked her.
”It ain’t good, Mrs. Miora, but I gotta keep on going.
See, if I press on my navel here, I got puss coming out.
I went and saw a doctor, but…”
And she waved her hand through the air in disgust.
Rik, on top of the stairs, calls out to some guy in the street:
”Hey, you, yes, you, listen up!
Come over here, I’ve got something to talk to you about,
Come, he said ever so gently, stepping down,
I got some work for you. We’ll go weeding together tomorrow.
But I’ll give you now, ahead of time, some ham and some brandy
And tomorrow I’ll pay you fair and square, what do you say?”
Morghit set the milk bowl on the side
And went over to see who it was her husband was booking for field work.
Rik had opened the gate and was speaking sweetly
With a voice that wasn’t his, no, not his usual voice,
Like luring a chicken before butchering it…
And that man had remained stock still, dumb and dizzy
With the unusually kind words
“Come in, let’s have a word together
Can’t you see the hen and the chicks are escaping
Into the street through the open gate?”
You could see the man was considering it…
“Good Lord,” Morghit shouted, “are you crazy or what?
Don’t even think about it.
If he lays his hands on you, he’ll twist your neck!”
The crazy man stepped back, almost tripped.
Then he took to his heels, shouting: “Damn you, hiclerist!”
”Well, well, well,” Rik called out to the crazy man’s back
“Watch! I’ll bide my time until I catch you.
See this club, I keep it handy, here, near the gate.
I bought glasses and all,
And then I missed the iclipse,
And all because of you.
This hiclerist will learn you a lesson yet.”
Sursa foto: danielapatrascu.files.wordpress.com
