În drum spre front

Prin diamantul roşu
pensulele răsăritului
vopseau cerul
trompete mari de bronz
purtate de gnomi
răspândeau ultimele note celeste
înainte ca dimineaţa
să-i transforme în broaşte

strângând mânerul valizei de lemn
mă grăbeam spre triaj
praful alb de cuarţ
îmi acoperea ca o zăpadă picioarele
iar câinii de safir
mă însoţeau pe drumul spre gara
zidită în negru de opal
drumul la capătul căruia
femeia-mătrăgună în ceaunul ei verde
îmi vopsea cămaşa de mire
aşteptând îngeri străini
s-o usuce
cu evantaiele morții

în lumea mea nu existau îngeri
trăiau undeva la marginea gropii de gunoi
a oraşului
nişte copii smintiţi cu aripi silfide
care ţopaiau toată ziua
implorându-şi genitorii ascunși printre nouri
să le procure „buletin de cer”

strângeam mânerul de metal
pășind buimac către neființă
ferindu-mă din calea
roiurilor de fluturi cu suflet de sticlă
iar trenul ca un aligator de antracit
aducea un aer apăsător de speluncă

peronul bătut în piroane de bronz
își plimba pe sub oglinda şlefuită
limbi bifurcate de reptilă
în care tafeitele
se evaporau în dantele
de mov cardinal

peronul invadat de cariatide
îmi ademenea pasul
să urce în trenul hidos
pregătit să mă afunde
in inima războiului lumilor

strângeam mânerul de tablă vopsită
cu gândul răsfirat printre puţinele lucruri
care-mi rămăseseră în valiză
şi pe care le voi atârna
în gutuiul cel bisericos

fiindcă acolo pe buza gării
arzând în plecare
voi putea îngropa cuvintele
în Oglinda Speranţei
un dar din Liliput