Constanța Popescu 
Cineva se încalță cu pașii mei,
mi-i poartă prin colb,
îi șterge prin livada cu gânduri
și mi-i așează la ușă, să-mi fie gata de drum.
Eu mă minunez de ce nu
nu am plecat cu arca aceea în care
mai era un singur loc liber, destinat
nehotărâților…
ți-l cedasem, știind că mă porți
în buzunarul de la piept…
Sursa foto: kudika.ro
