Doina Bezea 
Cine a uitat
primul de noi?
pe colțul înecat
acum de ploi,
ștergând de ceață
orele din ceas
punând în lanțuri
urme fără glas.
Și-n noaptea când
furam furtuni din cer
țipând pe lame
de cuțit în ger,
doar crivățul îmi
răspundea tăcut
tăind în mine
c-un surâs de lut.
Străini în vorbe
luate cu-mprumut
zâmbeau pereții
goi, și-un așternut,
eu singură mereu
tu doar în doi
același chip de plastic
prins în foi.
Singurătate strânsă
în pahar
cu bici de foc
și ochi răniți de jar,
mereu ascunsă
fără de ecou
muiată-n tușul
mov de indigou.
Cât aș fi vrut
să strângem înapoi
aceleași margini
îndoite-n doi,
să fii și tu
o dată-n preajma mea
să nu mai simt
tăcând doar umbra ta.
Cine a uitat
primul de noi?
pe colțul înecat
acum de ploi,
ștergând de ceață
orele din ceas
punând în lanțuri
urme fără glas.
Sursa foto: pinterest.com
