Constanța Popescu 
Mai vorbim, mai desenăm cuvinte,
între două pauze,
privirea mângâie misterul din gene.
Nerostite păcate și drepturi îmbătrânesc,
mă apasă când alerg pe tocuri
în jurul zilei desprinsă ca o frunză
de la gâtul sorții.
Curățenie generală face toamna
când mă obligă să uit,
pun la dosar iubiri și dureri,
dimineți abătute, nopți ostatice-n drum,
tot una îmi sunt,
mă vindec de o boală
și primesc bonus încă una,
nedescoperită la începutul verii.
Între ieri și mâine
două molecule se atrag și se resping
pe muzică de Bach.
Sursa foto: newmindtm.blogspot.com
