Radu Matei TodoranTe priveam
fumul trabucului
îți unduia chipul
alene îmi aminteam
de vechile fotografii
în care vântul uitării
bătea nevăzut
papucii de casă
relicve de catifea
sub picioarele tale
acoperite de sărutări
ca niște zaharicale perverse
pe tortul ultimei aniversări
Frunze ciudate se strecurau
gri printre noi
amândoi am urcat în gondolă
ca într-un lăcrimariu
al tristei speranțe
Atunci am încercat să vâslim
apa fugise din canale
iar gondolierul de fum
ținea o clepsidră murdară
între degete
tremurând.
