Doar paie

Andrei se uită cu atenție la fostul său coleg de facultate, notându-și în carnețel toate semnele ce puteau avea vreo relevanță: starea de slăbiciune fizică, ochii neliniștiți, unghiile pilite până în carne, zgârieturile de pe piele… clar, anxietate!

– Cum de ai venit tocmai la mine, Liviule? Ai?!

– Cum să-ți spun… ești acum cel mai bun psihiatru din oraș, acum, că a murit moșu’. Și sper că îți vei respecta jurământul lui Hipocrat, indiferent ce a fost între noi. Te rog să mă privești ca pe un pacient, nu ca pe altceva, nici…

– Bine, bine, normal că așa voi face. Deci, ce te supără?

– Sufăr de anxietate, da, da, bine, te las pe tine să pui diagnosticul… Dar dacă mai știu și eu câte ceva, chiar dacă nu am specialitatea… Adică eu, ca morfopatolog, am senzația că pruritul intens pe care-l simt este cauzat de niște paie care îmi înlocuiesc organele, cum să-ți spun…

– Paie, măi?!

– Da, paie, îmi înlocuiesc organele, chiar și oasele, îmi intră pe sub piele, mă gândesc tot timpul la asta, îmi vine tot timpul să mă scarpin, chiar și acum. Acasă îmi smulg părul, cred că sunt paie care îmi ies din piele, mă spăl tot timpul, mă uit în oglindă să văd dacă nu mi-au ieșit din obraji… Știu prea bine că este o prostie, dar nu mă pot stăpâni. Ce să…

– Gata, știu! Te bați singur, măi Liviule, nu mai trebuie să te bată nimeni. Ți-a rămas în subconștient povestea pe care a spus-o neamțul ăla, în anul doi, aia cu Frau Perchta. Care le umple trupurile cu paie oamenilor leneși, mincinoși, care își trădează prietenii. Și îi omoară într-o noapte, nu se mai trezesc din somn.

Liviu începu să se scarpine la aripa nasului, apoi la sprânceana stângă.

– Nu a zis nimic de trădare, asta ai scos-o tu acum! Vrei să-mi agravezi starea, să mă tem și de moarte. Degeaba m-ai acuzat că ți-am furat lucrarea, nu a fost ideea ta, și există o etică a cercetării!

– Păi tocmai asta-i, că există o etică a cercetării! Adică după ce că am făcut statistica…

– Andrei, aia nu a fost contribuție științifică, așa ceva se trece la mulțumiri. Și oricum nu ne-a oprit pe niciunul la catedră, oricum Anatomia e o disciplină statică, nu are niciun sens să mă mai urăști în halul ăsta! De altfel, încep să cred că tu ai regizat articolul din ziar, ăla în care am fost acuzat de malpraxis. Probabil că de acolo mi se trage anxietatea. Așa că, dacă e vorba de trădare, chestia cu Frau Perchta ți s-ar potrivi și ție! Ia să vedem dacă nu găsim paie pe aici!

Luă un cuțit de hârtie de pe birou și începu să taie pielea artificială a canapelei pe care stătea. Ieșiră afară bucăți de burete galben. Se repezi apoi la fazanul împăiat de pe bibliotecă.

– Potolește-te! strigă Andrei. Vezi că, dacă chem infirmierii, nu mai ieși din beci! Te bag la violenți și-i vai de capul tău! Începu să se scarpine cu furie pe obraji și pe frunte. Nici nu cred că are rost… Ne străduim, muncim, dar în final ce rămâne?

– Paie, doar paie, zise Liviu, căzând înapoi pe scaun.