George VigdorovitsDin ochii noștri opaci
se prelinge
mustul dulce al uitării.
Ne-mbătăm cu secundele acrite
ale acestor vremi stricate.
***
Te vei trezi din visul meu
în prima gară,
unde oprește speranța.
Vei pune un punct mare și negru
șiragurilor de iluzii îngălbenite
cu care ți-am împodobit
harta albă a iubirii.
***
Acolo, în silozurile uniforme,
printre betoane cenușii,
generații de hârtie
își scriu sublimele poeme,
făcând copii, sărmani copii…
***
Îmi torn tăcerea ce arde
în matrițele reci ale singurătății.
Ies litere cu forme ciudate,
înroșite de plumbul încă fierbinte
al amintirilor care dor.
