Disperări autumnale 3

Mă orbește noaptea albă.
Metaforele ard de vii
pe rugul întunericului.
Poemul e o mare de cenușă
pe care navighează cuvinte rătăcite.
Talente în derivă și destine eșuate
plutesc pe infinitul deșertăciunii.
Ziua ce vine miroase a ars.
Fila incendiată a acestui secol
nu mai are nicio parte albă.
Această filă 20 trebuie ruptă
din registrul plăcerilor lumii
și rescrisă la fila 21,
cu toate cele opt miliarde de nume,
având fiecare drept de semnătură.

***

Mănânc. Dorm.
Iubesc. Fac copii.
Lucrez.
Scârbit, îngerul păzitor
a început să-mi smulgă
literele din suflet.
A început numărătoarea inversă.
Dumnezeu va stinge lumina
în celula ratării mele.
De-abia atunci
voi avea grația tăcerii.