Dincolo…

Scrijelez în neștire,

cu unghiile,

pe o vază

uitată în brațele mele

de mâinile blânde ale mamei.

Îmi rescriu… viața!…

Cu litere din lacrimi,

Conturez chipuri;

amintiri prefăcute în tăceri

sunt puncte ori virgule,

câte un oftat prelung

ori un hohot de plâns

sunt semne de întrebare

ori de mirare…

Îmi fac batistă

dintr-o pânză de păianjen

ce dantelează

umbrele părinților mei

gătiți in surâsuri…

Degetele tremurânde și obosite

le trec, agale,

prin pletele albe ale timpului;

doar umbre, tăceri, și amintiri

îmi însuflețesc resemnarea…

În casa veche

care cândva îmi era “acasă”

miroase a praf,

a moarte și a lacrimi;

soneria bătrână și ea

va rămâne mereu mută

nici mama, nici tata

nu vor mai avea nevoie de ea.

Îmi plimb privirea în căutarea

amprentelor amputate de uitare;

ce mult aș vrea să simt

mâinile calde

mângâindu-mi sufletul!

Simt doar că timpul ramas

este așa de scurt

încât pot privi…

dincolo…

Sursa foto: pinterest.com