Rafila Radu 
Motto: „Fabulos lucra în noi posibilitatea-nscrisă în ADN-ul nostru de-a ne vedea, unul pe celălalt, pe retina unui timp ce se scurgea în favoarea noastră.”
Ca nişte poli ai frecvenţei, când unul foarte sus, celălalt destul de jos, dar nimic nu era pierdut, ştiam că a doua zi ar putea fi altfel. Ne devoram unul altuia stările, ne căutam unul pe altul, fugeam unul după altul, el după scrisorile mele, eu îl urmăream alergând când la radio, când la TV, când prin librării după cărţile sale, când la chioşcurile de ziare. Nu pot uita zilele când nu aveam bani să-mi pun plicul la poştă, uneori nu aveam bani să cumpăr ultimele apariţii. Odată am lăsat buletinul de identitate la un stand de cărţi până să vin eu cu banii. Îmi spuneam în gând: pentru această carte eu am dat propria mea identitate. Dar cum să uit de iarna grea când s-au blocat trenurile prin gări, iar eu, prin nămeţi până la genunchi, aşteptam pe lângă chioşcuri apariţia revistei? Ştiam şi voiam să văd reacţia poetului la ultimele mele scrieri încredinţate lui, cu ce le puteau ele influenţa pe ale sale, aşa după cum ne obişnuisem, împreună făceam din neînţeles, înţeles şi din nimic, bijuterii literare. Cred că am numărat în gând şapte chioşcuri lăsate de mine în urmă, îngheţate, viscolite, neluminate. Aici, la capătul lumii, cu revista la braţ, deschisă la poemul pe care, parcă, îl ştiam, pe care, parcă, îl scrisesem eu. Citesc şoptit; mă auzeam eu, eul meu profund, eul meu de nevândut:
Derivă
câtă iarnă şi ce viscol
răstoarnă, iarăşi, cerul între noi!
ce mi-ar păsa? ce mi-ar păsa?
vino, jumătate din drum
fă, uriaşul pas!
eu mai mor, mai cad, şi mai respir
mi-e inima trofeu al iubirii, clavecin
ce iarnă şi cât viscol!
ce mi-ar păsa? ce mi-ar păsa?
de nu te-aş şti
în derivă, undeva.
O căldură năvalnică îmi înmuia genunchii care, supuşi stării de dumnezeire, au atins zăpezile care lua uşor forma lor rotundă.
Fulgii conturau fierbinţeala sângelui meu. Alături absenţa ta.
Ce cuplu, ce cuplu!
Fabulos lucra în noi posibilitatea-nscrisă în ADN-ul nostru de-a ne vedea, unul pe celălalt, pe retina unui timp ce se scurgea în favoarea noastră.
