Dimineața

Dimineața nu mă uit la stele –

doar la soarele ce urcă și coboară.

Care dintre aceste corpuri urcă și coboară –

Soarele sau Pământul?

Și unul și celălalt, unul urcă, altul coboară

în sus, în jos, cum?

în sus, în jos, în lateral –

Depinde de cum sunt ele programate.

Mă-ntorc. Dimineața nu privesc stelele.

Privesc, ce să privesc, nu am ce privi!

Eu stau cu spatele la răsărit,

nu am nici o șansă să-l văd…

Și-atunci, ce aș putea face dimineața?

imediat ce am sărit din pat,

merg direct spre fereastră,

o deschid și caut soarele, pur și simplu îl caut.

Mai degrabă ai căuta Luna –

E mai ușor, doar ea te mai privește.

Asta ar însemna să mă trezesc seara,

seara să caut luna și să fiu la fel de fericit precum dimineața.

Într-o seară căutam Luna.

Am ieșit special să o văd –

acolo sus, în spatele blocului-turn am lăsat-o.

Surpriză, nu mai era…

ce se mai joacă și astea cu noi!

Am umblat cu Sebi vreo două ore să o caut și niciun rezultat.

I-am zis lui Sebi, știu, te plictisesc

cu prostiile mele; mai bine mergi acasă,

mă ocup eu de lună, o găsesc eu până la urmă.

Și, am găsit-o.

Trebuia să fac înconjurul Catedralei să o pot găsi.

Eram în fața unui supermarket, da, acolo era Luna.

Mare, mare! am rămas înlemnit.

Eu seara nu caut Soarele. Mă-ntorc și caut Luna;

e mult până-și face turul.

Iau și eu o cafea de la non-stop,

mă așez frumos pe scări și stau –

să vină Luna, acolo între cele

două blocuri, aflate în perpendicularitate cu cerul și cu Luna.