Mariana Rogoz Stratulat 
Zilele dispar una câte una.
Se duc să aprindă
o lumânare
la marginea nopţii;
merg să-şi primenească
răsăritul
cântând imnuri de dragoste.
Lumina îmi zâmbeşte
în gene,
în ochii uitaţi
pe aripile fluturilor
pierduţi în dragostea lor.
Poate că trăiesc într-un basm
în care lacrimile
sunt umbrele păsărilor albe
închise în colivia cerului,
poate că zbor pe tărâmul
tinereţii fără bătrâneţe
şi al vieţii fără moarte,
poate că dorm în urma
lăsată de Dumnezeu
în viaţa altcuiva…
Sursa foto: dordefemeie.com
