Florica Patan 
Marcela coborî din mașină trântind portiera, deși știa că lui Victor nu-i place asta. Își așeză ținuta, cu gesturi feminine și se îndreptă spre intrare, fără să-i vorbească sau să-l aștepte. Răceala ei din ultima vreme, gesturile încordate, o anume presiune pusă pe gândurile împărțite între familie, părinți și sentimentele pentru Ivan, apărute ca o tulburare de ape în margini limpezi de râu când pui piciorul peste nisip și pietre mici, toate se învălmășiseră în existența ei liniștită până nu demult… nu se putea elibera, și teama de a nu-și epuiza resorturile sufletești care ar putea s-o arunce în depresie, o neliniștea și mai tare. El luă cumpărăturile și, încărcat cum era, blocă ușile mașinii și porni liniștit spre casă, după o zi de alergătură, cu destule probleme ce trebuiseră urgent rezolvate. Era către seară, pâcla de peste zi se risipise și, dinspre plantații, venea o răcoare plăcută cu arome de măslini și ierburi înflorite.
Luminile serii le sculptau pe față, într-un fel misterios, sentimente diferite fiecăruia. Ea, obosită după o săptămână de lucru la birou. Era contabilă. Pierdută între cifre ca într-un labirint cu ieșiri reale, dar și false, cu atenția încordată maxim, i se părea că viața ei intrase într-un blocaj de nedepășit, o rutină neacceptată de o structură sufletească însetată de înălțimi cu prospețimi de aer și culori, de orizonturi nemărginite și clare, precum acelea zărite de ea de pe Caraiman, în anii adolescenței.
El, încercând să-și manifeste prospețimea fizică, deși săptămâna asta a fost cumplită! O grămadă de proiecte de terminat, avarii la instalațiile mai vechi, clienți nerăbdători, control financiar. Se stabiliseră în Spania, imediat după căsătorie și o avuseseră pe Victoria acolo. Aveau un magazin cu obiecte sanitare și piese de instalații. Inginer, cu pregătire în domeniul instalațiilor, obținuse de curând autorizația pentru montarea centralelor termice. Nu era ușor, dar le era bine. Victor era un bărbat răbdător, capabil să împlinească aproape orice dorință a „fetelor” lui, cum adeseori spunea, era grijuliu, atent și tandru cu Marcela, fata pentru care ar fi fost în stare de orice sacrificiu pe lumea asta.
Victor avusese doi colaboratori, dar renunțase la ei, pentru că nu țineau pasul cu el în muncă și îl încurcau mai degrabă, decât să-l sprijine. Așa că s-a hotărât să continue singur, deocamdată. Păstrase, în schimb, pe cele două angajate în magazin, la vânzări, altfel nu se putea.
Marcela intră în casă, nemulțumită în adâncul sufletului că se certase cu Ivan, colegul ei, de care se îndrăgostise de ceva timp, un dor nelămurit ce venise cu totul neașteptat în inima ei, o povară dulce-amară despre care nu știa de unde venise și unde are s-o ducă… Amândoi lucrau în același birou. De câte ori li se întâlneau privirile, o tristețe inexplicabilă îi cuprindea, așa ca un gând al pierzaniei, ca un presentiment apăsător, ca o durere.
Fetița era la părinții ei, în satul natal, în vacanță. O perioadă era mai liberă. Obligațiile casei le împărțea cu Victor, care însă era mai mereu plecat în ultima vreme.
„ Eu sunt și femeie și bărbat în casa asta! Noroc că mă ajută mama cu fetița, altfel aș fi murit aici!” mai zicea ea uneori.
El tăcea lăsând-o pe ea să se dezlănțuie. O iubea și sentimentele lui pentru ea păreau să crească, e drept că și ea avea un farmec al ei, de care era pe deplin conștientă. Fuseseră prieteni din școală, acum formau o familie ce ar fi trebuit să-și trăiască acea fericire ca-n povești…
Ivan îi ceruse să divorțeze și în aceste zile ea trebuia să-i dea răspunsul. Forțe spirituale, acei devași din alte planuri, entități detectabile doar printr-o putere extrasenzorială, erau favorabile lui Ivan. Era complicat și ea căuta o soluție. Se îndrăgostise de acest om, împotriva voinței sale, așa cum în spațiul eterat un vânt puternic se păstrează suflând peste tot. N-ar fi vrut să renunțe la el, bărbatul ce-i configura tot mai mult gândurile, viața, universul, tot…
Locuia cu Victor într-o localitate foarte mică, între Cabuenes și Caldones, purtând numele unei divinități preromane, asturiene, Deva. Aveau o casă frumoasă, spațioasă , pe placul lor. Iar în jurul acesteia, plantații de măslini. Și eucalipt, cât vezi cu ochii! Dar serviciul îl aveau în Oviedo.
Victor a plecat în Cantabria, după marfă, așa cum făcea periodic. Marcela o sună pe Victoria, îi era dor și-i promisese că vor vorbi curând. O anunță că în trei săptămâni începe școala și că urmează să vină după ea, în țară. Vorbiră foarte mult, așa cum făceau de regulă, mai întâi cu fiecare în parte, copil, părinți și apoi iarăși, de la capăt încă o dată, cu fiecare pe rând…
În cele din urmă, rămași singuri, Marcela și Ivan s-au împăcat și toropiți de canicula zilelor de august , s-au hotărât să meargă la înot, pe râul cu același nume al localității Deva, într-un loc numit Camaleno. S-au așezat la umbră pe malul râului, și-au spus poveștile, au vorbit despre rosturi mai adânci, Dumnezeu, destinul, moartea…
El spunea că da, există evoluție, nu putem contesta, dar lumea aceasta a noastră funcționează vizibil după un design preconceput, incontestabil. Toate pe lumea asta își urmează neabătut cursul, iar designerul acestor realități este însuși Dumnezeu.
Ea era de acord și credea că mântuirea este o eliberare de lumea fizică, sufletul unindu-se cu o entitate divină, în ipostază personală ; el considera mântuirea ca pe o eliberare din iluzia lumii fizice, urmată de unirea cu realitatea ultimă, precum o picătură în ocean, individul pierzându-se în absolut și astfel încetând să mai existe…
„Dar poate că moartea nici nu există, ar putea fi o trecere, o punte, căci între moarte și somn există vreo deosebire?” se întrebă ea, așteptând un răspuns.
„Eu cred că da și nu! Nu, dacă mă gândesc la suflet, în credința noastră, el rămâne viu și după moarte…nu ?” o aprobă el întrucâtva și adăugă, așa, ca pentru sine : „Murim în fiecare zi, trebuie să ne obișnuim cu asta, dar omul care moare este ca un astru care asfințește și răsare mai strălucitor, în altă emisferă, ți-ar plăcea?”
„Bineînțeles, dar asta n-o spui tu, a zis-o Goethe înaintea ta, dragule, îl citezi?”
„Da, și mai este povestea aia cu mutarea într-o stea, o știi?”
„Sigur că da, nu știu cine a spus-o prima dată, dar a fost preluată de toată lumea, poate pentru că este adevărată!”
Au râs, s-au jucat, s-au bălăcit ca doi copii și s-au bucurat de razele soarelui care le „prăjea” trupurile zvelte, așa că s-au avântat în apele râului, să se răcorească. Ea avea un costum de baie din două piese, negru, care-i punea în evidență contururile feminine . El purta un slip verde, ca ochii ei. Era nespus de îndrăgostit! Negreșit vor fi împreună, nimeni și nimic nu-i mai poate despărți, așa trebuie să fie…
Nici nu bănuiau ce le pregătește destinul…
***
„Da’ cum! răsună o singură voce, a aceluia care află ultimul vestea, în curtea părinților Marcelei, plină de lume, adunată ca la veste rea sau ca la priveghi, fata să rămână la bunici, ba chiar să o înscrie aici la școală?! Păi n-o zis Marcela că vine s-o ia, că începe școala peste trei săptămâni? Cum să o scoți din familia ei, din școală și să o abandonezi la bunici? Și ce dacă este goana asta nebună după bani, că doară nu-mi imaginez că au alte motive, or fi ei ocupați, și alții sunt, dar copilul stă acolo, lângă mamă și tată, că așa e normal! Are acolo școala, colegii, profesorii, cum pot ei să o zăpăcească în felul ăsta și să-i strice rostul!
Da’ cum se face că n-or vizitat-o până acum, și ce dacă e departe, ce, până acum n-o fost departe? Și uite că s-au descurcat și-o fost bine….mi-aduc aminte că m-or dus o dată cu mașina până la Sighii… Ce oameni plăcuți, ea de la noi din sat și el din Deva, din apropiere … și ce bine se mai potriveau, veseli, așezați, cum se spune, cuminți până la Dumnezeu!
Mi se pare chiar de neînțeles ! Ce să învețe biata copilă de la doi bătrâni, că el bea și toată ziua boscorodește și ea plânje și fuje încolo și-ncoace, să scape de gura lui… Și ce dacă aici e aer curat, ce , acolo n-o fi destul de curat? Cât de poluat să hie, în cazul în care este, da’ eu nu cred! ar pleca toți , ar părăsi locul cela, dacă ar fi pericol de moarte, nu?
E vorba chiar de moarte? A cui, Doamne ? V-or anunțat autoritățile spaniole că … ? or fost găsiți o femeie în costum de baie negru și un bărbat în slip verde, înecați? Victor i-o identificat?
„Oh, nuu! Marcela??”
***
Poate că rămânând în Deva noastră, din Transilvania, destinul ar fi fost altul… S-au dus într-o altă Deva, unde nu mai aveau aceeași protecție a destinului, cine știe?
