Este foarte greu de dovedit, doar criticii de literatură și poeții care pot trece, de bariera cuvântului spre dimensiunea energetică. Poetul lasă o urmă, amprenta energetica, în fiecare scriitură, astfel sunt acei bureți programați, capabili să preia energetic și să acomodeze prin repetiție, în spațiul intim, amprenta energetică. Ce îi face pe aceștia să preia nu prin căutare naturala, ci de-a gata? Sunt zone, divinația, invidia și nu în ultimul rând „prietenia”. „Prietenia” una dintre cele mai perverse forme de furt energetic, astfel nu am încredere în criticul de literatură și poetul care nu poate distinge energetic, o manifestare poetică de alta. Pastișa/plagiatul energetic se manifesta prin suprimarea accesării propriei energii și deschiderea către o altă energie, pe care, prin „repetițio est mater” ți-o asamblezi în propria natură, aspect care te contrazice ca poet. Poet, dar nu ne poet , ci poet de încercări. Poetul autentic nu are timp să încerce energetic creațiile poeților de care s-a îndrăgostit, poetul autentic, de natură, e conștient că doar prin structurile sale energetice, se poate diferenția el caută, chiar prin accesări conștiente să-și acomodeze în spațiul vital, filonul energetic ce îi este. „Îi este” ca amprentă, preluată din propria-i natură! Plagiatorul energetic sau poetul de încercări asimilează creația poetului autentic în asemenea măsură, încât nu se mai poate desprinde, nici măcar cu voință de ceea ce a repetat, ca fiind propria-i natură. Practic își distruge, acoperă tot ansamblu creator poetic în favoarea poetului natural ce trăiește, creează în continuare prin poetul de încercări. Rezonanța dintre poetul natural și poetul de încercări este atât de mare, încât cele două structuri energetice se invalidează reciproc, e ca si cum sunt atât de asemănători la nivel energetic, încât dovedesc prin claritate, că unul dintre aceștia este părtaș la furtul energetic. Poetul natural sau de natură nu scrie/creează scriitura, manifestarea fizică, grosieră a poeziei, poetul de natură creează și recreează energia poeziei! Acordurile fine ale energiei creatoare din poetul de natură se manifesta constant, altfel doar din decizia proprie de a accesa/comuta spre un nou algoritm din aceeași resursă vitală, pe când poetul de încercări se limitează la aspectul grosier, gramatical, de suprafață a energiei creatoare, fondul vital nu îl susține energetic. Nu îl susține energetic până în punctul, în care, apare decodarea amprentei energetice a poetului de natură, își aproprie/apropriază energia creatoare a acestuia, încât retrăiește aproximativ dimensiunea poetului autentic, cu colosale eforturi energetice, alchimizate în detrimentul energiei proprii creatoare, în detrimentul propriei unicități, propriului timp. Poetul autentic știe, cu cititorii trebuie să rezoneze și cu propria energie creatoare! Poetul născut, de multe ori depășește elitele cunoașterii, pentru că el nu știe ceva și faptul că nu știe, e natural pentru cunoaștere și necunoaștere și dacă știe, are cunoaștere, o are doar ca uitare a cunoașterii! Poetul născut/de natură/natural nu se folosește de cunoașterea exterioara să o aproprie, ca și cum s-ar lăsa cuprins și modelat de aceasta. Poetul de natură sondează în propriul cumul născut, pur și simplu, dislocă din propriul fond tomuri energetice. Energii brute pe care ființa sa le aliniază,
până la detaliu întru făurire. Întru interior fără propaganda de localizare exterioară, întru fără exterior. Făurirea în intimitatea poetului de natură este manifestarea puterii prin sfială. Neputincios, dar puternic. Puterea lui este sfiala lui! Sfioșenie înșelătoare pentru cei care il văd doar la exterior. De la bucurie la suferință, de la speranță la deznădejde, pendulează întru făurire, puterea lui silențioasă. Puterea lui naturală, sfioșenia lui.
La masa celor „mari” i se oferă un loc. Nu au încotro, el depășește prin lipsă ceea ce ridică în slăvi elitele – cunoașterea preluată. Autocunoașterea, sondarea propriului suflet este cunoașterea naturală. Singurul aspect pe care îl știe este drumul spre el. Adâncitura, spre el, spre neantul lui, este adusă la suprafață și cu fiecare aprindere a neantului se înalță sau se coboară o nouă făurire.
Zid după zid, etapă după etapă le trece, nu le sare poetul de natură, nu pentru a cunoaște lanțurile spre el, ci pentru apropiere de el de a ajunge la cine este cu adevărat. De la fișele psihologice la emoție poetul de natură se reamintește constant față de el, față de lume. Acestea două sunt călăuze și motoare de dislocare a energiei întru fără exterior, de făurire. Călăuze care-l îndrumă și îl susțin spre el spre mai aproape de el.
Nu rareori m-i s-a dat să văd și la nivel de grupuri de literatură, aceeași amprentă energetică în scriitură. Este suficient un singur poet de natură în grup, ca sa desființeze și să reasambleze energetic membrii grupului. Impunerea subtilă, programarea, interconectarea, fascinația, jurământul față de poetul de natură sau liderul energetic duce la aplatizarea scriiturii, spre formularea și conținutul impus subtil. Diluție și depersonalizare, un mediu compact, nediferențiat. Scriitura oricărui membru al grupului este egală energetic cu scriitura și amprenta energetică a liderului energetic. Grupul este un singur individ sau, după caz, principiile grupului de literatura, „spiritual” sunt ale liderului energetic. Să fie rezonanță sau conectare, până la compactare și rigidizare, până la anularea voinței membrilor grupului? Rezonanța nu impune și nu anulează voința individuală, rezonanța oferă spațiu de creștere personală în cadrul grupului. Asta presupune să fii „individual în grup” – paradox nepermis, ce duce inevitabil la destabilizarea grupului. Veriga „slabă” – poetul „de sine stătător”, de natură va crește doar prin sine, prin propria natură și umanitate, neavând vreodată nevoie de grup pentru a fi asimilat. Poetul de natură este!
Credincioșii din orice cult, religie, practicanții chiromanției, de horoscop, de tarot, ghicitul în cafea, bobi și în orice practică de altfel, inclusiv practicile financiare, inovație, invenție, creație, tot ce este artă, practici acceptate și neacceptate de societate, lucrul bine făcut – sunt poeți sub acoperire! Nu este nimic „special” dintre un poet cu două facultăți, care se folosește de energia poeziei la nivel scriitoricesc, și măturătorul, care se folosește de aceeași energie din câmpul poeziei la nivelul creator al curățării, poate doar, decodarea energiei să fie diferită, însă nu neapărat eficientă. Așa că poeții sunt un fel de măturători cu un decodor puțin mai bun și altfel! Niște „ceva altfel” – poeții. Intuiția, revelația, talentul, ideologia sunt doar constrângeri ale ființei. Pentru că vrei cu adevărat și simți, pur și simplu, să fii poet – ești poet, atât de simplu și atât de sofisticat!