Despre fericire

Mulți au dat rețete despre fericire,

această stare insesizabilă

precum aerul,

sau vântul.

Pare simplu

că ea există,

dar nu o putem prinde,

nu o putem pipăi…

Ne scapă…

Dacă vrem să o păstrăm

fuge,

lăsându-ne într-o stare

paradoxală,

pentru că fericirea este

și nu este.

Cum spune și Aristotel,

fericirea este ceva care

nu se poate învăța.

Ea este atunci când

un bolnav se însănătoșește,

când un șomer are de lucru,

când celibatarul se însoară,

sau când cei căsătoriți

redevin celibatari;

când restanțierul trece examenul,

când șoferul scapă nevătămat,

după ce mașina s-a rostogolit

în râpa pietroasă;

când copilul a zis prima dată

mamă sau tată.

Fericirea este o stare psihică decisivă

pentru fiecare dintre noi.

Depinde de voința,

de speranțele

și de sensibilitatea noastră.

Ea se găsește în relațiile

cu ceilalți

sau în starea interioară

pe care nimeni nu o poate tulbura.

Este acel ceva complex,

subtil, volatil, aleatoriu adesea,

care nu poate fi măsurat.

Este starea pe care o căutăm

pentru noi înșine,

niciodată pentru alții.

Este senzația de bine

trăit sub impulsul adevărului,

este idealul imaginat,

este cantitatea de serotonină

din creierul nostru mic,

care declanșează bucuria de a fi,

optimismul, mulțumirea.

A fi fericit înseamnă să iubești viața,

să iubești inocența copilăriei

și fragilitatea bătrâneții,

să iubești nașterea și moartea,

visele  tinereții și puterea maturității.

Fericirea este doar atunci când

suntem în acord cu noi înșine,

cu ceilalți

și cu universul,

ascultând Bach sau Mozart.

Trebuie să știm să exploatăm

sentimentul de fericire

din interiorul nostru,

pacea noastră interioară,

cunoscându-ne  pe noi înșine.

Fericirea este întotdeauna

în interiorul nostru atunci când

este în acord

cu partea divină din noi.

Sursa foto: www.thewomen.ro