Albastru de cer
și stropi de sulfină,
în apa ochilor
ți-am picurat,
iar pe umbra ta,
străină,
pat de caprifoi
și de verbină
pe înserat
am așezat;
Am mai cusut apoi
din fire de idei
haină de vers,
cu nasturi de rugină,
cu mâneci moi de iarbă și trifoi
și buzunare de măceșe roșii
și glicină,
ca s-o îmbrăcăm pe rând
sau amândoi;
Azi mă închei la nasturii iubirii
cu degete de rugă
și apoi
te-aștept s-ajungi în prag,
gândind netihnă
și fulger de lumină-n noapte,