Isabela BranescuIsabela Branescu
18.10.2018

Deficit de identitate

Amor, Doamne cum sună!

doar că nu vorbește despre celălalt, ci despre sine,

un fel de egoism pe care îl exersează la timpul prezent

Sigur face parte dintr-o mare familie de cuvinte

care începe cu apariția lui a pe hârtie

Surorile bune ale ultimului dicționar în care-am intrat discutau

despre alchimie ca singur păcat și despre

cuvintele care vorbesc despre familia lui

Sună mai bine la feminin pentru că noi vrem să fie fecunde

teama, așteptarea, visarea, speranța, toate rodesc

sunt cele mai argumentative substantive

pe care le folosește timpul pentru a ne consola

 

Mă întorc la început de dicționar,

cerc vicios cu evident deficit de identitate

îi rostesc ultima literă apăsat, reminscență francofonă,

până ce toate amintirile-i mor

dejavu despre care bunicii spuneau că seamănă cu un vișin

înflorit în septembrie

ei nu aveau nevoie de dicționar, lor le înflorea explicația asta în fiecare an de două ori

 

Caut amor și reușesc să descifrez numai amorțire

și îmi doresc să fi trăit fiecare literă mai demult

ca să am ce scrie

Sursa foto: hechizodeamor.us