De vânzare

Piesă într-un act

Personajele: Vânzătorul, Fluieraş, Mica, Somna, Lud, câţiva figuranţi.
Decorul: O piaţă. La intrarea în piaţă, un vânzător avea pe masă instrumente muzicale.
Oamenii se plimbau prin piaţă de la o masă la alta.
Vânzătorul: Fluiere de vânzare! Fluiere de vânzare!
(Fluieraş şi Mica se apropie de vânzătorul de fluiere.)
Fluieraş: Cred că am găsit ce căutăm, Mica!
Mica: Să vorbim cu vânzătorul, Fluieraş!
Vânzătorul: Fluiere de vânzare! Fluiere de vânzare!
Fluieraş (lângă masa vânzătorului) Arătaţi-mi un fluier!
Vânzătorul: Ce fel de fluier doriţi?
Fluieraş: Un fluier ce cântă armonios. E un cadou pentru fiul meu, Lud. Lud e pasionat de muzică.
Vânzătorul: Toate fluierele cântă armonios.
Fluieraş: Ce fel de fluiere aveţi?
Vânzătorul: Fluiere de lemn, de os şi de metal.
Fluieraş: Ce îmi recomandaţi?
Vânzătorul: Fluierul de lemn e tradiţional românesc.
Mica: Ca în balada Mioriţa „Fluieraş de fag, / Mult zice cu drag; / Fluieraş de os, / Mult zice duios; / Fluieraş de soc, / Mult zice cu foc!“
Vânzătorul: Fluierul din lemn a fost confecţionat iniţial de ciobani. Am fluiere din lemn de soc, fag, cireş, prun şi cais.
Fluieraş: Care e mai armonios?
Mica: Eu spun că fluierul din lemn de fag e mai armonios. El e fluierul ce vorbeşte de tot ce ai mai drag, de tot ceea ce-i mai frumos. Fluierul de soc e cel care cântă duios şi aminteşte de greutăţiile acestei vieţi.
Fluieraş: Ce ştii tu? (către vânzător) Dar fluierul din lemn de cireş, prun şi cais?
Mica: Cireşul e simbolul primăverii, al începutului, caisul e fratele aurul solar, prunul e imaginea apei, a văzduhului.
Fluieraş: Din nou tu.
Mica: Apa, văzduhul, viaţa.
Vânzătorul: Lemnul.
Fluieraş: Lemnul?
Fluieraş: Ce e cu lemnul?
Vânzătorul: Din pământ şi apă ia fiinţă elementul vegetal, lemnul.
Mica: Apa cea vie. Pământul cel bun.
Vânzătorul: pământul bogat în minerale şi apa vie.
Mica: Energie.
Vânzătorul: Viaţă.
Fluieraş: E prea complicat, prea multe specii de arbori.
Mica: Să-l alegem pe cel de os!
Fluieraş: O, nu-mi place, e prea multă trudă şi chin. Câte nu a răbdat osul!
Vânzătorul: Am un fluier sculptat în os de vultur.
Fluieraş: Vulturul este simbolul fiinţelor puternice.
Mica: A fiinţelor cu privire ageră! Privirea lor pătrunde până în cel mai profund colţ pentru a pune stăpânire pe tot ceea ce mişcă.
Fluieraş: Despre fluierul din metal ce poţi să ne spui?
Vânzătorul: Pământul şi focul …
Mica (întrerupându-l): Masă minerală, magmă şi lavă.
Fluieraş: Ce legătură au toate aceste elemente cu muzica?
Vânzătorul: Fiecare element are propria lui muzică. Metalul vorbeşte despre foc şi pământ, lemnul fredonează imnul apei şi al pământului, aerul cântă oda văzduhului, balada vântului.
Somna (ajunsă lângă masa vânzătorului de fluiere): Taci!
Vânzătorul: Ai venit să-mi sperii clienţii?
Somna: Marea putere a focului nu trebuie invocată.
Vânzătorul: O cunosc din copilărie. Se teme de foc şi de vânt …
Somna (întrerupându-l): Taci! Tu cu instrumentele tale muzicale aduci prăpădul.
Vânzătorul: În copilărie se ascundea după dulap, sub pat, în toate colţurile când văzduhul tuna şi fulgera, iar vântul părea să rupă totul în cale.
Somna: O să-l provoci. Îl simt. Aerul se deplasează pe orizontală. Presiunea atmosferică e în schimbare. O să înceapă vântul cel rău. Trebuie să ajung acasă ca vântul până nu e prea târziu.
Vânzătorul: E pierdută. V-aţi hotărât?
Somna: Nu aruncaţi banii în vânt!
Vânzătorul: Eu zic să mergi spre casă până nu începe vântul să-ţi bată prin buzunare. Numai ce ai luat pensia ieri şi de dimineaţă te-ai şi plâns vecinei că ţi s-au dus aproape toţi banii.
Somna: Văzduhul e din ce în ce mai cenuşiu. O să fie prăpăd! Apa o să devină solidă şi o să zdrobească totul în jur.
Mica: Nu cred că o să cadă grindina. Cel mult o să bată vântul puternic. Simt şi eu acest lucru. Mă doare osul de la mâna stângă de câte ori vântul îşi scrie melodia.
Fluieraş: Femeile!
(Vântul începe să bată cu putere. Somna se agaţă de masa vânzătorului de fluiere cu disperare.)
Vânzătorul: Îmi trânteşti marfa! (O depărtează de masa lui.)
Somna: Vântul!
(Porneşte spre casă. Se agaţă în piaţă de masa altor vânzători, pe urmă de un copac. Merge speriată. E asemenea unui om turmentat. La un moment dat pare să se împiedice în vântul ce-i tăia calea şi cade.)
Mica: Mă duc să o ajut.
Fluieraş: Condu-o până acasă!
(Mica se apropie de Somna, o ridică de jos şi porneşte spre casa femeii. Somna mergea ţinându-se de braţul lui Mica cu disperare.)
Somna: Când am fost copil, preotul din sat a fost ridicat de vânt în faţa mea şi purtat câţiva metri.
(Femeile părăsesc piaţa.)
Vânzătorul: V-aţi hotărât?
Fluieraş: Arată-mi un alt instrument de suflat!
Vânzătorul: Naiul. (Îi întinde un nai.)
Fluieraş: Câte tuburi! Câte fluiere!
Vânzătorul: Acest nai e special. Are multă ceară de albine în tuburi.
Fluieraş: Ce legătură are ceara de albine cu naiul?
Vânzătorul: Ajută la înălţimea sunetului.
Fluieraş: Interesant.
Vânzătorul: Albinele sunt insectele cele mai bine organizate. Înţelepciune, artă şi muncă găseşti în familia lor. Naiul e instrumentul ce a adunat cele mai pure elemente: foc, pământ, lemn, aer. Sunetul lui este divin. (Fluieraş studiază atent naiul primit.) În mitologie naiul era numit syrinx şi a fost creeta de zeul Pan, protectorul turmelor şi al păstorilor dintr-o trestie.
Fluieraş: Şi ciobanii de astăzi cântă frumos din fluier. Pan şi l-a făcut dintr-o trestie, ciobanii din lemn.
Vânzătorul: Trestia din care Pan a inventat naiul a fost ninfa pe care o îndrăgea. Nimfa a fugit de el, fiindcă era hidos.
Fluieraş: Şi-a cântat dragostea pierdută. Nu mai doresc naiul.
Vânzătorul: Mai sunt şi alte instrumente ce cântă dragostea pierdută, ca de exemplu lira lui Orfeu.
Fluieraş: Lira e pentru psalmi. Eu vreau un cântec vesel şi prefer un instrument de suflat. Lira are coarde.
Vânzătorul: Poate Lud preferă înţelepciunea.
Fluieraş: Ce instrument e acesta?
Vânzătorul: E un flaut.
Fluieraş: Pot să-l încerc?
Vânzătorul: Desigur. Flautul e un instrument muzical de suflat foarte vechi.
Fluieraş (Duce flautul la gură. O frunză veştedă cade pe instrumentul muzical.): Nu-l mai vreau. L-a atins un element secat de orice urmă de energie. E un semn rău. Mie îmi place primăvara, îmi place viaţă. Aştept ca iarna să îngroape tot ceea ce a omorât toamna ca să nu mai văd chipul neputinţei, să simt zbuciumul goliciunii, muzica sfârşitului, bocetul organelor vegetative rămase fără pic de sevă.
Vânzătorul: Nu ai înţeles nimic. Eu iubesc toamna. E atât de vie şi colorată.
Fluieraş: E culoarea focului ce arde orice urmă de verdeaţă. Uite! (Ia frunza căzută pe flaut şi o striveşte între degete.) Frumuseţea auriferă a fost o Fata Morgana. Energia a părăsit elementul vegetal.
Vânzătorul: Toamna cu mozaicul ei de frunze e o splendoare.
Fluieraş: Ce splendoare să existe în elementele acestea secate de orice urmă a apei?
Vânzătorul: Ți-am spus că nu ai înţeles. Copacii îşi scutură pletele, îşi regenerează tot ceea ce e vechi. Frunzele sunt asemenea celulelor bătrâne care mor încununate de stelele ce le-a îmbodobit cândva fruntea spre a lăsa locul celor mai tinere ca viaţa să îşi urmeze cursul eternităţii. Fiecare frunză îşi are povestea ei. Fiecare loc gol lăsat în urmă o să fie acoperit în primăvară de un mugur. Şi omul va apune cândva asemenea unei frunze şi va lăsa în locul lui mugurilor.
Fluieraş: Nu-mi plac frunzele!
Vânzătorul: Le ador!
Lud (S-a apropiat de masa lor.) Ce treabă aveţi cu frunzele?
Fluieraş: Lud?
Lud: Da, tată!
Fluieraş: Ce-i cu tine aici?
Lud: Nu te bucuri că mă vezi?
Fluieraş: Mă bucur, dar doream să-ţi fac o surpriză.
Lud: Ce surpriză?
Fluieraş: Doream să-ţi cumpăr un instrument muzical de suflat.
Lud: O să mi-l aleg eu.
Fluieraş: Poate e mai bine aşa. Tu ştii ce doreşti.
Lud (Studiază instrumentele muzicale şi observă o cutie plină cu frunze.) Ce-s cu frunzele acestea?
Vânzătorul: Le-am adunat în timp ce veneam la piaţă.
Lud: Sunt de vânzare?
Vânzătorul: Da.
Fluieraş: Cum să fie frunzele de vânzare?
Vânzătorul: Totul e de vânzare.
Lud: Chiar şi viaţa omului.
Vânzătorul: Chiar şi viaţa omului.
Lud: Cum aşa?
Vânzătorul: Oamenii îşi vând viaţa vicilor, devin robul celor mai odioase patimi. Unii sunt orbiţi de arginţi şi uită să mai trăiască. Se înlănţuiesc în deşertăciunea unor elemente trecătoare. Alţii … (Este întrerupt.)
Fluieraş: Tu eşti de vânzare?
Vânzătorul: Eu sunt comerciant. Totul e de vânzare. Eu sunt prins în acest labirint. Dacă aş spune că nu sunt de vânzare, aş minţi. Am adunat atâtea frunze să-mi confecţionez propriul nai şi acum le vând.
Lud: M-am hotărât. O să cumpăr o frunză. Vreau o frunză!
Fluieraş: Ce să faci cu o frunză?
Lud: Să cânt la frunză.
Fluieraş: Eu nu cumpăr frunze.
Vânzătorul (către Lud) Poţi să alegi ce frunză îţi doreşti. Aceea o să fie frunza ta. Poţi cânta la frunză tot ce-ţi doreşte sufletul. Ți-o ofer cadou.
Lud (Alege o frunză.) Ea e frunza mea. (Începe să cânte la frunză.)
(Lud se depărtează de masa vânzătorului.)
Vânzătorul: A ales.
Fluieraş: Nu ştie ce vrea.
Vânzătorul: N-ai înţeles.
(Fluieraş se depărtează de masa vânzătorului.)
Vânzătorul: Frunze de vânzare! Frunze de vânzare!

Sursa foto: copiisimamici.ro