Isabela Branescu 
nu s-a schimbat nimic în țara în care locuiesc
pescărușii sunt hrăniți cu tocătură de sunete
pe care somalezii o zidesc ca pe zâmbete în casele noastre
neștiute mănăstiri la care vin să se roage albinele
în limba marelui zid chinezesc
de o vreme gândacii se înmulțesc prin simpatie
ademeniți într-o nouă carieră de piatră
peste care va trece curând o autostradă suspendată
pentru că am devenit femeia perfectă
merg șchiopătând am nevoie de ochelari simt mirosuri fetide
și de o vreme mă așez pe locurile din față
uneltele noastre de lucru sunt creierele transformate în chingi
în care ne vom legăna trupurile asfixiate
până la urmă nici nu e așa de rău
sunt nimeni și privesc orizontul de pe Ceahlău.
