Călin Neacșu
cătune necăjite de răcoarea primei veri
se însăilau pe coama rebelă a unei coline
fluierată un pic golănește la decăderea serii
de un vânticel cam tont dar nărăvaș.
din josul văii spre însusul dealului,
pe bancheta cu amintiri mucegăite dintr’un compartiment,
al unui vagon târât undecătreva de un trenuleț moșmondit,
o duducă studioasă Sarahbrowniană
strângea în palme mărgeluțele unor mătănii,
murmârând imprecații la adresa vieții ei stătute
bolborosind la nesfârșind aminuri
cu privirea încremenită pe șoldul rochiei victoriene
ușor prăfuite
și halucina zărind irizații de făini obraznice,
anticipând sosirea poștașului
care va să sune la ușa vieții ei măcar o dată,
ca să’i frământe aluatul spre vindecarea inocenței
seara pe deal.
iar eu o așteptam nătâng cu plicul în mână
de cealaltă parte a planetei
ca să’mi sosească măcar o singură dată.
Sursa foto: pemptousia.ro
