De ce plânge planeta?

Ariciul de foc
ca un stăpân al planetelor
revarsă peste noi
clipe fierbinți
se face tot mai cald printre oameni
iar în ei tot mai rece

acum ne par grele secundele
și mai lungi decât anii
iar pământul
ca o nucă verde pătată
se bălăcește în mizerii

ne drogăm cu amoniac
emisii de gaze
fluide perverse
crini de cenușa cresc în înalturi
nori perfizi încărcați cu otrăvuri
plutesc peste ceruri
vin molime

puritatea s-a refugiat
într-o icoană

mințile noastre ca niște guri de șacal
amușină banul

popoarele se afundă în nemernicie
conștiințele noastre suferinde
invocă divinități dispărute
culoarea albastră
se devalorizează la bursă
ca o bancnotă ieftină
din ochii planetei curg lacrimi
în univers suspinul ei
pare un bocet