Doina Bezea 
În poarta toamnei ce-i acum bolnavă,
de ochii mei ce-n poală i se scurg,
s-a aşezat scrâşnind ca o epavă,
o umbră ce-ai lăsat-o-ntr-un amurg!
Mă învelea cu-mbrăţişări de ceaţă,
şi m-atingea cu răsuflări de vânt,
simţeam tăcerea-i zăvorâtă-n gheaţă,
şi doru-i răstignit pe sub veşmânt!
Îmi mirosea a sărutări cu tine
şi gura mea cerşea în ceşti de vis,
luciri de clipe descriind haine,
singurătatea-n care tu ai nins!
Strângeam în palme doar căderi de frunze,
şi te prindeai pe visul lor, murit,
mă tot doreai cu umbra ta pe buze,
dar stropii toamnei plâng fără sfârşit!
Sursa foto: summerday.ro
