Dar florile nu ning de două ori!

Se scutură din nou a primăvară,
tu rătăcești stingher, albit de flori,
și-atunci, am înțeles întâia oară,
că-n cerul tău, din lacrimi, curg doar flori!

Îngenuncheau pe prag de stinse vise,
lumina ta și tălpile-ți de lut,
o lacrimă sub candelă albise,
arzând durerea de pe chipu-ți mut!

Se rătăcise luna pe sub ziuă,
și sfinții te-mbrăcau în cer de flori
tot încercai să pleci, spunând adio,
dar florile nu ning de două ori!

Sub ochii tăi de ape curgătoare,
venise Dumnezeu la închinat,
și-atunci am înțeles că nicio floare,
nu-i mai presus de zbor și de înalt!

Foto: Andi Spot