Florica Patan 
dacă ai putea să-mi faci
dintr-un gând poteci de stele
să mă cațăr pân’ la lună
pe o scară de nuiele sau
poate, pe-un nor de fum
ai putea oare găsi pentru mine
o frânghie de alun,
poate fi și de salcâm, să mă sui
în carul mare într-un cui
de păpădie să aprind, galben
pe cer, felinarul de mister
pus în aur de gutuie
și-ai putea încă pe-un nor, să te faci
din flutur alb în buchetul de zambile
nopți și zile de suiș peste dorul
de cuvinte ce nu mint, nici nu adorm
încă mi-ai putea întoarce
lacrima în roua rece de pe firele
de iarbă, ai putea găsi o cheie
să deschidă uși spre soare
tălpi de plâns să încălzească,
înghețate-n veșnicie prin zăvoaie
cu nămeți strânși în uitare, viscoliți
de dor prin ramuri și cu scorburi
de-amintiri zăvorâte cu suspin
te-aș ruga, dac-ai putea,
să-mi împletești orele, fire toarse
pe vecie în câmpie sau din trunchi
de apă vie, în amiaza unui gând
vei veni, dac-ai putea, pe un colț
de stea pustie să cobori
pe un fir de tamarix,
ipomaea sau zorea,
pe un sfert de păpădie scuturată,
cine știe?
