Da. Merg desculță, fără teamă.

Da. Merg desculță, fără teamă.
Am învățat că nu există frică.
A trecut vremea când credeam că trebuie să-mi plec fruntea ca să fie bine, a trecut vremea când nu știam cine sunt.
Am urcat treptele, pas cu pas, încet, dar sigur, și astăzi privesc de la înălțimea alegerilor mele mulțumită.
De aici, de unde norii îmi zâmbesc, citesc în cartea vieții că fiecare greșeală a fost anume scrisă să pot să simt fantastica bucurie de a fi de astăzi.

Da. Zâmbesc, fără motiv, firesc și impecabil, la fel ca în clipa când legile spun că ești primit de zei în lumea lor.
Am învățat că aducerile aminte din ceea ce erai înainte să vii îți dau acest drept.

Da. Întâlnirile mele dese cu răul m-au șlefuit până la miez, până la strălucitoarea-mi sămânță, aidoma soarelui.
Am dreptul să-mi rostesc numele cu cinstea cu care mi-a fost dat, poate pentru prima oară după câteva vieți.
Am dreptul la iarnă, am dreptul la alb, la cuvinte, la cântece și la senin.
Am dreptul la foc, la zi și la apa ce curge odată cu mine în sensul timpului oprit pentru totdeauna.

Da. Eu sunt în sfârșit cea care sunt, alegând curajul.
Când te speli în apa neamului tău nu poți să uiți ce gust are pământul mustind de sângele celor ce l-au vrut liber.
Când ești înconjurat de ceața pădurii în care ai crescut te simți dintr-odată înțelept, curat și semeț.
Când te curăță vânturile de gândurile rele ce au încercat să-ți facă rău mai înainte de a atinge muntele sacru, locul în care frica nu există, știi că prin sângele tău circulă demnitatea unui singur creator, căruia era necesar să i se dea un nume.

Faptele tale sunt rânduite frumos și cei cărora
Adevărul le cunoaște rostul le măsoară blândețea, bunătatea, răbdarea, cinstea, dreptatea, puritatea și iubirea.
După faptă și răsplată, spuneau bătrânii pe vremea lor, iar ecoul vorbelor lor nu mă mai miră defel.

Mă cunosc de acum. Știu că valoarea ți-e dată de cât de tare te-ai aplecat, rupându-ți coloana, spre compromisuri.
Dacă ai rămas drept, mori în picioare, cu rădăcinile în pământul din care ai fost plămădit și cu fruntea mângâiată de soare.
Dacă ai rămas viu, când ajungi în locul acesta venerat știi că sufletul tău e ușor ca o pană de pasăre măiastră.
Dacă ai rămas bun, vei ști.
Dacă ai rămas senin, vei cunoaște.
Dacă ai rămas iubitor de tot și toate, în ciuda a tot și a toate, ai ceea ce alții caută fără să găsească vreodată, cunoaștere.
Cei căzuți nu știu ce e iubirea, iar asta face diferența.

Da. Nici veșminte nu m-am străduit să adun pentru mine.
Am pe mine exact cât trebuie să-mi țină de cald. Fără risipă.
Am ajuns la capătul drumului aflându-mi oboselile, abisul, neputințele, tristețile, durerile și neculorile.
Ce limpede înțeleg acum tăcerea!