Constanța Popescu 
Câte cuvinte încap într-un anotimp,
de-a lungul și de-a latul alergărilor noastre?
Strivim în tăcere sentimente, așteptări obosite
pe cărarea cu pașii care recunosc înfrângerea,
cu toamna pe creștet.
În spatele ochilor
toamna începuturilor luminează
și-mi colorează zâmbetul inocent,
căzut perpendicular pe amintirea captivă
în trecutul albitelor tâmple fierbinți.
Pe partea mea de cerc,
amețesc trăgând de arcul timpului
să-l închid
și mă joc de-a copilărirea zilelor ce mor.
