Cuvântul

bătea încet-încet, un gând, în geam, odată
ecou al unei vieți uitate 
eu adunam din ceară șoapte
era târziu și era noapte
am strâns atunci în palme cerul
înnodând zările cu tainice șuvițe
și din noaptea aceea am început 
să scriu cuvântul Tău
pe zidurile scorojite ale lumii
m-am prins în paginile scrise
visam pe câte un raft de primăveri
pășind prin câmpuri amputate de memorii
mă rătăceam în tragice amurguri
mă dezbrăcam de lume, de păcate
în taina rugii de atunci
mă dezveleam de gânduri Ție
în freamătul infinitului suiș
ștergeam o umbră de pe chip
pășind din zare în zare, mai aproape
urcam pe culmile de lut
în orizontul cuvântului deschis
în zbor de aripi peste pleoape
zâmbeam, strângând în palme taina

(sursa foto: revistatango.ro)