Constanța Apetroaie 
De ce taci, Veșnicie
Și-nstrăinezi,
Pe Calea de sine-ți, Lumina?!
Fă-te, o clipă, o stea de cuvinte
Și spune-mi ce nu știu,
Ce ai fost , Tu, mai înainte?!
Spune-mi… din câte inimi, Luminezi,
Ți s-a făcut și ție dor?!
Ființă ești și ai ca noi
Și lacrimi, bucurii, tristeți?!
Cum e o zi în viața ta?!
Tu, alinare pentru mulți,
Când în Compasul-ochi al tău
Atâția bieți sărmani tu vezi… ?!
… Și oropsiți,
Și-atâția goi…,
Desculți…!
Cum e să fii și depărtare
Și stea de neatins…?!
Să fii iubire-sărbătoare
Și dor de stele…
Necuprins..?!
Cum e să porți în clarul tău,
Atâta Cosmos de privire
Și-o patrie de îngeri-zămislire?!
Cum e să n-ai megieși
Și dor izbăvitor,
Să n-ai nevoie nici să ierți
Și nici pe careva să cerți?!
Cum e, Lumină, taina Ta,
Ce-mi desfrunzește toamna mea?!
De unde vii și unde-i Casa Ta?!
Sursa foto: descopera.ro
