Cu steaua gândului

De-o vreme, Iarna pe tâmple mă ninge,

Iar așteptările iubirii mă dor,

Că steaua gândului în suflet se stinge,

Să-mi ascundă poezia sub un nor.

Cu dalbă rază, iubitu-mi strâng de mână

Și îl sărut cu visul inocenței,

Când dorul iubiri în suflet suspină,

Ferecat în obrocul penitenței.

Ne dezbrăcăm de a iernii haină ninsă,

Când verdele veșmânt de primăvară

Ne poartă prin veșnicia necuprinsă,

Pe zarea strecurată-n călimară.

Cu steaua gândurilor spre altă lume,

Agăț inelul într-un colț de lună.

De ne vom întoarce în vremuri mai bune,

Luna să mi-l așeze în cunună.

Ne vom croi veșmintele din petale,

Cu o iubire proaspăt înflorită,

Când soarta ne va da binecuvântare,

Pe-a ochilor câmpie înverzită.